Candva…

Cândva eram primul la tot
Acum sunt ultimul şi nu mai pot…
Suferinţa mă depăşeşte
Mă închide în mine mă orbeşte

Se pare că nu sunt atât de bărbat
Să trec peste tot să mă descarc
Mai am nevoie de timp şi activitate
Să uit acele şoapte din noapte

Să uit cum se ridică părul pe mână
Să uit cum doarme o zână
Am nevoie de tine înapoi
Dar mă respingi, nu mai este „noi” .

Ce era mai important s-a observat
De durerea mea nici nu ţi-a păsat
Nici măcar lacrima ce se scurgea
Nu a reuşit să intre în inima ta

Suspine şi regrete sunt multe
Pentru suferinţă şi clipe scurte
Şi tot ce mai e de spus şi e firesc
E doar un sincer te iubesc !

Posted on 2 Februarie 2012, in Poezii de dor. Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: